Peştera Urşilor a fost descoperită în 1975, cu ocazia unei dinamitări executate la cariera de marmură din zonă. Este unul dintre principalele obiective turistice ale Munţilor Apuseni, ea aflându-se în judeţul Bihor, în imediata apropiere a localităţii Chişcău, comuna Pietroasa, la o altitudine de 482 m.

Descriere

Interiorul se distinge prin diversitatea formaţiunilor de stalactite şi stalagmite existente, ca şi prin cantitatea impresionantă de urme şi fosile ale ursului de cavernă - Ursus spelaeus - care a dispărut acum 15.000 de ani. Pe lângă acesta au mai fost descoperite şi fosile de capră neagră, ibex, leu şi hienă de peşteră. La intrarea în peşteră se află un pavilion, compus dintr-o sală de aşteptare, casa de bilete, un bar, un mic muzeu speologic şi un stand cu suveniruri şi obiecte artizanale specifice zonei.

Cu o lungime de peste 1.500 m, peştera se compune din galerii aflate pe două nivele: prima galerie, cea superioară, în lungime de 488 de metri poate fi vizitată de turişti, iar cea de-a doua, lungă de 521 m este rezervată cercetărilor ştiinţifice.

Schema simplificată a peşterii

Galeria superioară, disponibilă vizitării, este compusă din 3 galerii şi diferite săli:

• Galeria "Urşilor" (sau Galeria Oaselor),
• Galeria "Emil Racoviţă",
• Galeria "Lumânărilor"
• Sala Lumânărilor,
• Sala Spaghetelor,
• Sala Oaselor.

Printre formaţiunile de stalactite şi stalagmite se remarcă Palatele fermecate, Lacul cu nuferi, Mastodontul şi Căsuţa Piticilor, Draperiile din Galeria Urşilor, Portalul, Pagodele şi ultima sală, Sfatul Bătrânilor, iluminată cu lumânări. Temperatura în peşteră este constantă de-a lungul anului (10ºC), iar umiditatea se menţine la 97%.

Fosile ale ursului de cavernă

Numele peşterii se datorează numeroaselor fosile de "urşi de cavernă" (Ursus spelaeus) descoperite aici. Peştera era un loc de adăpost pentru aceste animale, acum 15.000 de ani. La bătrâneţe, ca multe alte mamaifere (ex .elefantul african) ursul de peşteră se retrăgea să moară în acelaş loc ca şi predecesorii. Mărturie stau numeroasele cimitire descopertite în peşterile din România (Peştera Bisericuţa, Peştera cu Oase)sau aiurea unde scheletele au fost gasite întregi, nederanjate. Intrarea a fost intre timp colmatata.

Peştera a rămas astfel închisă până pe 17 septembrie 1975, când golul subteran a fost deschis artificial prin dinamitarea porţiunii de la intrare, în timpul lucrărilor de exploatare a calcarului (marmură). În puţul deschis a coborât pentru prima dată, minerul Traian Curta din localitatea Chişcău. Acesta a parcurs galeria de acces până la Sala Mare.

O primă explorare a peşterii a avut loc la 20 septembrie 1975 efectuată de către grupul de speologi amatori "Speodava" din oraşul Dr. Petru Groza (actualul oraş Ştei). Pe baza studiilor complexe întreprinse de Institutul de Speologie "Emil Racoviţă" în colaborare cu Muzeul Ţării Crişurilor din Oradea, s-au stabilit soluţiile de amenajare şi măsurile specifice de protecţie. După 5 ani de amenajări la standarde mondiale, la 14 iulie 1980, peştera a fost deschisă vizitatorilor. Anual peştera este vizitată de peste 200.000 de vizitatori.

Căi de acces; program vizitare

Se poate ajunge la peşteră cu trenul, pe linia ferată Oradea - Vaşcău, până la staţia Beiuş sau Sudrigiu, iar de acolo cu mijloacele de transport în comun; cu maşina accesul este posibil pe DN 76 Oradea - Deva + DJ 763 Chişcău (14 km). Linia ferată Oradea - Vaşcău nu este funcţională de mai mulţi ani. Accesul se face numai auto. Se poate ajunge la Sudrigiu pe DN 76 Oradea - Deva. De la Oradea sunt autobuze până la Pietroasa. Se coboară la intersecţia de după comuna Bunteşti şi se urmează drumul din dreapta. Din Beiuş sunt autobuze până în Chişcău.