CETATEA ARADULUI

Actuala cetate a Aradului este unul din cele mai importante monumente istorice existente, in momentul de fata, in zona de vest a tarii.
Ridicata in a doua jumatate a secolului al XVII -lea, cetatea a fost considerata ca una dintre cele mai impresionante fortificatii militare ale timpurilor respective. In randurile ce urmeaza vom incerca sa prezentam motivatia construirii acestui impresionant edificiu.

Odata cu incheierea razboaielor austro-turce din prima jumatate a veacului al XVIII-lea si dupa ocuparea Transilvaniei, a Banatului si a altor teritorii de catre Imperiul Habsburgic, s-a preconizat construirea unor fortificatii militare, in regiunile pe atunci abia ocupate, pentru asigurarea dominatiei in aceste zone.
De asemenea Cancelaria de la Viena a intocmit un plan strategic ce prevedea ridicarea unei centuri de cetati intre zona interioara apropiata granitei imperiului spre sud si est. Din randul acestor cetati au facut parte fortificatiile de la Oradea, Timisoara si Arad. Planul cetatii Aradului a fost aprobat personal de imparateasa Maria Theresa si de fiul ei Iosif al II-lea.

Noua cetate a Aradului, in conformitate cu planul imperial, trebuia sa inlocuiasca vechea cetate aradeana si sa corespunda din punct de vedere al tehnicii militare contemporane. Ca loc de construire a fost aleasa o peninsula a Muresului (pe malul stang ) pe care orasul a cedat-o autoritatilor militare. De construirea cetatii, in momentul respectiv, a fost legata problema stramutarii orasului in campia Zimandului, pentru ca cei din cetate sa aiba camp deschis de tragere. Rezistenta populatiei si apelurile la Viena au determinat suspendarea acestei idei. Edificarea Cetatii, opera a arhitectului Harsch, a inceput in vara anului 1763, dupa sistemul Vauban si este o constructie in forma de dubla stea cu 6 colturi, cu ziduri puternice de aparare, cazemate si alte constructii militare.

Lucrarile au durat 20 de ani, cu mici intreruperi cauzate mai ales de lipsa fortei de munca, asa incat cetatea a fost terminata in 1783. Dupa terminarea lucrarilor, in cetate au fost amplasate diferite unitati militare si in felul acesta Aradul a devenit un centru militaro-politic al dominatiei austriece in zona. Istoricul cetatii, in mai bine de 200 de ani de existenta, este legat de diferite evenimente importante. In timpul Revolutiei lui Horea, in 1784, cetatea a fost unul din centrele de actiune a trupelor imperiale impotriva rasculatilor. In vremea razboaielor napoleoniene in cetate au fost tinuti numerosi prizonieri francezi. Dupa revolutia din 1848, in cazematele cetatii, au fost inchisi si condamnati numerosi revolutionari printre care si Eftimie Murgu. Odata cu sfarsitul secolului al XIX-lea, cand se schimba conceptia strategica, cetatea isi pierde importanta devenind o simpla cazarma.

CASA CU LACAT ARAD

Dezvoltarea vietii economice in Arad si in imprejurimi a dus la aparitia breslelor de mestesugari, inregistrand pe parcurs o crestere insemnata atat ca numar cat si ca varietate. Daca in 1718 este atestata doar o breasla, peste un secol, in 1823, sunt atestate in Arad 32 de organizatii breslase.
Breslele aradene si-au construit o serie de cladiri care, prin arhitectura lor, au dominat centrul orasului in perioada respectiva. Legat de activitatea acestor bresle, in urbea noastra exista o cladire care starneste interesul trecatorilor. Cine nu cunoaste aceasta casa in Arad?

Cea mai raspandita legenda a fost aceea, ca omul care reuseste sa deschida lacatul, primeste casa. Dar aceasta a ramas o vorba fara temei, deoarece lacatul nu are mecanism si gaura pentru cheie este facuta numai pentru inselarea ochilor. Cladirea a fost construita in anul 1815, de catre comerciantul vienez Iosif Winkler, apoi renovata in anul 1851, data inscrisa deasupra portii. In coltul cladirii, spre strada Plevnei, exista o nisa in care se afla un trunchi de copac inconjurat cu o bara metalica inchisa cu un lacat. Cercetarile au stabilit ca butucul, construit in 1827, a avut doar un caracter decorativ. "Butucul de fier" (lemn invelit in tabla), asezat in nisa respectiva, a fost facut dupa modelul vienez. Astfel de butuci se gasesc in mai toate orasele mari, in care activitatile breslelor au avut o amploare deosebita, cum ar fi Viena, Bratislava, Buda, Arad, Oradea, Timisoara etc.
"Butucul de fier" este totodata si o amintire interesanta a breslelor. Calfele, inainte de a deveni mesteri, erau obligate sa execute o lucrare spre a dovedi buna lor pregatire profesionala. Inainte de a executa aceasta lucrare, calfele porneau pe un drum lung, cutreierand tara si cateodata si tari straine. Inainte de plecare, ele bateau cate un cui de amintire in butucul de la Arad. "Casa cu lacat " de la Arad este legata si de evenimentele revolutionare din anii 1848-1849. Aici, in aceasta casa, intr-o vreme, a fost resedinta politiei secrete imperiale austriece, iar in pivnita casei au fosti inchisi numerosi revolutionari.

TURNUL DE APA ARAD

Tot aici, in a doua jumatate a secolului trecut, administratia orasului hotaraste ridicarea unui edificiu deosebit de important pentru viata localitatii, edificiu care in memoria aradenilor este cunoscut sub numele de "Turnul de apa". Turnul a fost construit pentru aprovizionarea cu apa a orasului aflat in plina dezvoltare si pentru semnalarea incendiilor si interventia rapida a formatiei de pompieri a municipalitatii.

Turnul are o inaltime de 35 m si a fost dat in folosinta in anul 1896. Ca stil arhitectonic el completeaza aspectul unitar al arhitecturii aradene de stil eclectic sau secession. Turnul, o constructie solida de piatra si caramida, impresioneaza prin masivitate si inaltime.
Se remarca prin decoratia balcoanelor si a ferestrelor. De asemenea, trecatorul ramane impresionat de registrul decoratiilor de la ultimul nivel, registru cu o bogata si variata fantezie arhitectonica.